marți, 28 noiembrie 2017

ANUNȚ CONCURS ANGAJARE INFORMATICIAN

Liceul   Tehnologic
R U Ș E Ț U
c.i.f. 29208299 cod sirues 414811
Strada 1 Decembrie 1918, Nr. 10,
Comuna Ruşeţu, Judeţul Buzău, Cod poştal 127520



Nr. 1971/28.11.2017


ANUNȚ CONCURS ÎN VEDEREA ANGAJĂRII

Liceul Tehnologic Rușețu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de Informatician – 1/2 post.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
-          studii superioare în domeniu;
-          vechime în învățământ - minimum 10 ani;
-          cunoștințe de utilizare a softurilor specifice activității din învățământ SIIIR, REVISAL, EDUSAL;
-          capacitate de gestionare a timpului și priorităților;
-          disponibilitate la timp de lucru prelungit.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 Concursul va consta in următoarele etape:
-          Selecția dosarelor;
-          Proba scrisă – maxim 100 puncte;
-          Proba practică  – maxim 100 puncte;
-          Interviu  – maxim 100 puncte;
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la fiecare probă. Se consideră admiși candidații care au obținut cel mai mare punctaj, în ordine descrescătoare.
CALENDARUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Nr.
Crt.
Termen de realizare
Descrierea activităţii
Modalitatea de realizare
Cadrul legislative
1
28.11.2017
Publicitatea concursului
Publicarea în Monitorul oficial al României, Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulaţie, precum şi la sediul liceului şi  pe site-ul  http://scoalarusetu.blogspot.ro
Art.7 alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
2
28.11.2017 -
13.12.2017,
ora 15,00
Depunerea dosarelor de înscriere la concurs
Cerere de înscriere însoţită de documentele solicitate
Art.19 alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
3
28.11.2017
Constituirea Comisiei de concurs şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Decizie de constituire a comisiei
Art.8 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
4

14.12.2017

Selecţia dosarelor.
Proces – verbal al Comisiei de concurs.
Art.19 alin.(2) şi art.20 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
5
14.12.2017,
ora 12,00
Afişarea rezultatului selecţiei dosarelor
Afişare la sediul Liceului Tehnologic Rușețu şi pe site-ul  http://scoalarusetu.blogspot.ro cu menţiunea « admis » sau « respins »
Art.20 alin.(2) şi art.20 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.268/2011
6
14.12.2017,
ora 12,30-14,00
Formularea de contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor
Candidaţii, în scris
Art.31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
7
14.12.2017,
ora 15,00
Soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor și afișarea rezultatului final
Comisia, în scris
Art.32 alin.(1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
8
22.12.2017,
ora 9,00
Proba scrisă
Candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor
Art.18 alin.(1) lit.b) şi art.21 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
9
22.12.2017,
ora 13,00
Afişarea rezultatelor la proba scrisă
Comisia de concurs, prin afişare, la sediul Liceului Tehnologic Rușețu şi pe site-ul  http://scoalarusetu.blogspot.ro
Art.30 alin.(3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
10
27.12.2017,
ora 09,00
Formularea de contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise
Candidaţii, în scris
Art.31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
11
27.12.2017,
ora 11,00
Soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise și afișarea rezultatului final
Comisia, în scris
Art.32 alin.(2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
12
28.12.2017,
ora 09,00
Proba practică
Candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă
Art.18 alin.(1) lit.b) şi art.21 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
13
28.12.2017,
ora 10,30
Afişarea rezultatelor la proba practică
Comisia de concurs, prin afişare, la sediul Liceului Tehnologic Rușețu şi pe site-ul  http://scoalarusetu.blogspot.ro
Art.30 alin.(3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
14
28.12.2017,
ora 11,00
Formularea de contestaţii cu privire la rezultatul probei practice
Candidaţii, în scris
Art.31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
15
28.12.2017,
ora 11,30
Soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei practice și afișarea rezultatului final
Comisia, în scris
Art.32 alin.(2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
16
28.12.2017,
ora 12,00
Interviu
Comisia de concurs, în baza planului interviului
Art.29 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
17
28.12.2017,
ora 13,30

Afişarea rezultatului probei interviu

Comisia de concurs
Art.30 alin.(3) Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
18
28.12.2017,
ora 14,00
Formularea de contestaţii cu privire la rezultatul probei interviu
Candidaţii, în scris
Art.31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
19
28.12.2017,
ora 14,30
Soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de rezultatul interviului și afișarea rezultatului final
Comisia, în scris
Art.32 alin.(2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
20
28.12.2017,
ora 15,00
Întocmirea raportului final al concursului
Comisia de concurs
Art.30 alin.(7)din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011
21
28.12.2017,
ora 16,00

Afişarea rezultatului final

Comisia de concurs, prin afişare, la sediul Liceului Tehnologic Rușețu şi pe site-ul  http://scoalarusetu.blogspot.ro
Art.30 alin.(3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.286/2011


TEMATICĂ

-          Reţele de comunicaţii LAN, WAN, Internet, intranet;
-          Modelul de referinţă OSI şi TCP/IP;
-          Arhitecturi, protocoale - Microsoft, Netware, TCP/IP;
-          Echipamente de reţea şi de comunicaţie;
-          Instalări şi configurări de echipamente în reţele locale structurate (switch-uri);
-          Administrarea reţelelor;
-          Securitatea reţelelor;
-          Instalări, configurări staţii de lucru, imprimante;
-          Calculatoare personale - arhitectură, componente, caracteristici periferice, diagnosticare defecte;
-          Sistem de operare Windows XP, Vi sta, 7, 8, 2008 Server, 2012 Server;
-          Instalare şi configurare;
-          Microsoft Office 2003, 2007, 2010, 2013;
-          Cunoștințe avansate privind analiza, proiectarea si administrarea bazelor de date MS Access
-          Instalare şi configurare sistem de operare Linux;
-          Servicii (aplicaţii) Internet şi protocoale la nivel de aplicaţie (mail, World Wide web, transfer de fişiere, DNS, telnetetc);
-          Arhitectură client-server; servere şi programe client pentru serviciile Internet;
-          Cunoștințe avansate privind analiza, proiectarea si administrarea bazelor de date MS Access

BIBLIOGRAFIE

-          Reţele de comunicaţii între calculatoare - Ion Bănică
-          Reţele de calculatoare - depanare şi modernizare - TerryOgletree
-          Reţele de calculatoare - de la cablare la interconectare - Vasile Teodor Dadarlat
-          Reţele locale de calculatoare - proiectare şei administrare - Adrian Munteanu, Valerica Greavu Şerban - Editura Teora
-          Windows 8 IES Special Edition - Michael Price, Editura In EasySteps Limited
-          Microsoft Office 2007 Ghid vizual rapid pentru Windows, Emilian Cercel, Editura Niculescu
-          Windows XP Profesional - Robert Cowart, BrianKnittel - Editura Teora Metodologia - cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017-2018
-          Metodologia de organizare si desfășurare a examenului de bacalaureat – 2011
-          Anexa 3 la ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010, privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat -2011
-       Ordin  nr.4792/31.08.2017 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național – 2018
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Liceului Tehnologic Rușețu, str. 1 Decembrie 1918, nr. 10, Judeţul Buzău, telefon: 0238/733178 și pe site-ul  http://scoalarusetu.blogspot.ro




DIRECTOR,

Prof. GROSU AURA

FISA POSTULUI PENTRU PERSONALUL DIDACTIC AUXILIAR DE INFORMATICIAN


Liceul   Tehnologic
R U Ș E Ț U
c.i.f. 29208299 cod sirues 414811
Strada 1 Decembrie 1918, Nr. 10,
Comuna Ruşeţu, Judeţul Buzău, Cod poştal 127520

SiglaMECS-cfManualSiglaMECS-cfManualSigla MEN 2012 format pngSigla MEN 2012 format png



FISA POSTULUI PENTRU PERSONALUL
DIDACTIC AUXILIAR DE INFORMATICIAN
(personal didactic auxiliar)


În temeiul Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și al ROFUIP aprobat prin OMENCS 5079/2016, fișa postului de informatician, anexă la contractul

individual de muncă înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților cu numărul ............, se încheie astăzi, ................., prezenta:

Numele si prenumele ............................................................
Specialitatea: ..............................
Denumirea postului: INFORMATICIAN
Decizia de numire: .............................................................
Încadrarea: INFORMATICIAN

Cerințe:

-   studii: DIPLOMĂ DE ABSOLVIRE INVATAMANT UNIVERSITAR DE PROFIL ( informatică, matematică – informatică, informatică economică, automatizări și calculatoare)

-   studii specifice postului: cunoștințe Tehnologia informației și comunicațiilor, administrare aplicație
AEL

Relații profesionale:
-  ierarhice de subordonare: director; director adjunct;

-   de colaborare: cu personalul didactic, didactic auxiliar și ceilalți angajați sau parteneri ai unității de învățământ;

-   de reprezentare a unității școlare la activități/conferințe/reuniuni etc. la care participă ca delegat din partea unității.

I. ATRIBUTII SPECIFICE POSTULUI

1.  PROIECTAREA ACTIVITATII

1.1. Analizarea softurilor din rețeaua de calculatoare a unității, actualizarea acestora și procurarea de noi licențe precum și instalarea acestora.

1.2. Întreținerea și administrarea rețelei de calculatoare și INTERNET a școlii, a site-ului unității, a sistemelor informatice din dotarea unității .

1.3. Întocmirea, actualizarea și gestionarea bazelor de date SIIIR, EVNAT (înscrierea copiilor învățământ preșcolar, primar, transferuri elevi, tichete preșcolari, bază date patrimoniu, date contabile etc. ).

1.4. Instalarea certificatului digital SSL, conectarea pe platforma rocnee.eu, transferul și preluarea documentelor specifice ca persoană delegată la nivelul școlii.

1.5. Rezolvarea problemelor specifice pregătirii și desfășurării pentru examenele naționale și pentru simulările aferente acestora (instalarea calculatoarelor și a camerelor de supraveghere în sălile de examen, instalarea și verificarea softurilor corespunzătoare înregistrărilor, salvarea și stocarea înregistrărilor) .

1.6. Preluarea materialelor pentru revista școlii de la cei implicați, tehnoredactarea și așezarea în pagină a informațiilor.

1.7. Verificarea permanentă a stării de funcționare a aparaturii electronice din dotarea unității și instalarea stației de amplificare și a microfoanelor la toate evenimentele care necesită aceste echipamente (deschiderea anului școlar, festivitatea de premiere, serbări și spectacole)

1.8. Elaborarea documentelor de proiectare, a graficului activităților care se vor desfășura în laboratorul de informatică, dar și a activităților din sălile de clasă care necesită calculator, videoproiector, CD-Player (în colaborare cu toate cadrele didactice ale școlii, în funcție de necesități și dotări)

1.9. Actualizarea documentelor de proiectare

2.        REALIZAREA ACTIVITATILOR DIDACTICE CURRICULARE 2.1 Asigurarea asistenței tehnice, tuturor profesorilor școlii.
2.2 Instruirea și sprijinirea personalului didactic în vederea utilizării aplicației AEL .

2.3 Organizarea și întreținerea echipamentelor de calcul și a soft-urilor necesare activităților de predare-învățare.

2.4 Implicare în vederea achiziționării de noi echipamente electronice și consumabile pentru acestea (referate de necesitate, distribuitori de echipamente, oferte de preț).

2.5 Pregătirea și utilizarea materialelor didactice adecvate. (în acest caz a softurilor didactice)

2.6 Gestionarea corespunzătoare a spațiilor și bunurilor puse la dispoziție de conducerea școlii prin compartimentul administrativ.

2.7 Promovarea performanței școlare pe site-ul școlii, în revista școlii sau pe site-uri de socializare.

3.        REALIZAREA ACTIVITATILOR DIDACTICE EXTRACURRICULARE
3.1
Asigurarea  asistenței  tehnice   și  valorificarea  activităților extracurriculare  din cadrul

programului ,, Școala altfel!”, ,,Zilele școlii” și alte manifestări culturale, artistice
3.2
Inițierea, elaborarea și derularea unor programe educative și proiecte cu implicarea, pe

baza acordurilor/contractelor de parteneriat,  partenerilor educaționali.

4.        COMUNICARE SI RELATIONARE

4.1 Dezvoltarea capacității de comunicare si relaționare cu elevii, cu personalul scolii, cu echipa managerială și în cadrul comunității.

4.2 Utilizarea și promovarea tuturor tipurilor de comunicare în interiorul unității și cu factorii ierarhici superiori, familia, partenerii economici și sociali.

4.3  Promovarea unui comportament asertiv în relațiile cu personalul unității de învățământ

5.        MANAGEMENTUL CARIEREI ȘI AL DEZVOLTĂRII PERSONALE

5.1 Cunoașterea și respectarea legislației privind formarea și dezvoltarea profesională a personalului didactic, cu luarea în considerație a nevoilor proprii de dezvoltare.

5.2 Participarea la activități metodice, stagii de formare/cursuri de perfecționare, manifestări științifice etc. organizate la nivelul școlii, de ISJ sau alte instituții acreditate de Ministerul Educației Naționale

5.3  Aplicarea cunoştințelor/abilităților/competențelor dobândite

6.        CONTRIBUȚIA LA DEZVOLTAREA INSTITUȚIONALĂ ȘI LA PROMOVAREA IMAGINII UNITĂȚII ȘCOLARE

6.1  Implicarea în realizarea acțiunilor de promovare a ofertei educaționale.
6.2  Promovarea sistemului de valori al unității la nivelul comunității.

6.3 Facilitarea procesului de cunoaștere, înțelegere, însușire și respectare a regulilor sociale.
6.4  Inițierea și derularea proiectelor și parteneriatelor.

6.5 Organizarea activităților privind respectarea normelor, procedurilor de sănătate și securitate a muncii, de PSI pentru activitățile desfășurate în laborator.

6.6 Implicarea în pregătirea și participarea la acțiunile educative, științifice și cultural-spirituale cuprinse în programele adoptate în comun de Comisia pentru educație, cultură, religie a Consiliului Local, școlile din comună, Centrul Cultural și celelalte instituții locale

6.7 Participă la operaționalizarea/desfășurarea programelor și realizarea obiectivelor stabilite prin Planul de dezvoltare instituțională, programele manageriale, planurile operaționale și din celelalte documente de proiectare

6.8 Exercitarea atribuțiilor care îi revin în calitate de responsabil/coordonator sau membru al comisiilor/colectivelor de lucru/compartimentelor/structurilor funcționale constituite potrivit normelor legale în vigoare sau ca responsabil pe domenii de activitate, conform actelor interne de autoritate

II.  ALTE ATRIBUȚII
·         cunoașterea  și  respectarea/aplicarea  prevederilor  Legii  educației  naționale  nr.1/2011,  a

ROFUIP, a Regulamentului aprobat prin OMEN 5556/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare și a celorlalte acte normative incidente

·         atribuțiile profesorului documentarist :

-    gestionează fondul de carte al centrului de documentare și informare și asigura păstrarea și securitatea acestora, cu respectarea condițiilor de răspundere prevăzute de legislația în vigoare;

-   gestionează și răspunde de echipamentele materiale alocate prin proiectul privind învățământul rural (costume naționale, orgă electronică, video - proiector, materiale documentare);

-  elaborează un proiect anual de activitate și plan semestrial de activități, programul de activități al centrului de documentare și informare în parteneriat/ cu consultarea cadrelor didactice și a conducerii unității școlare;

-   colaborează cu profesorii de specialitate, cu bibliotecarul școlii privind întocmirea programului activităților centrului de documentare și informare;

-    se implică în pregătirea și organizarea acțiunilor cuprinse în programul acțiunilor educativ-formative și culturale ale școlii ;

-  promovează imaginea și activitatea CDI în cadrul activităților de parteneriat și pe site-ul școlii ;
-  implicarea în crearea unei culturi a calității și a unei culturi informaționale la nivelul instituției.

·         ducerea la îndeplinire a măsurilor/sarcinilor stabilite prin ordine, adrese, notificări ale MECTS sau prin decizii/adrese ale ISJ Buzău, CCD Buzău;

·         respectarea  normelor  și  îndeplinirea  sarcinilor  privind  evaluarea  și  asigurarea  calității  în

educație;

·         respectarea Codului de etică profesională;

·         respectarea/aplicarea regulamentului intern și a tuturor actelor și normelor prin care se stabilește ordinea juridică internă a instituției, inclusiv a procedurilor aplicabile la nivelul acesteia;

·         aplicarea/respectarea normelor și exercitarea atribuțiilor stabilite prin regulamente, proceduri și acte interne de autoritate privind:

-          siguranța în mediul școlar, securitatea și sănătatea în muncă a personalului, a elevilor și a tuturor persoanelor aflate în raza de competență

-          protecția civilă și situațiile de urgență, inclusiv apărarea împotriva incendiilor;

-          păstrarea și utilizarea corespunzătoare a bazei didactico-materiale a școlii și gestionarea corespunzătoare a bunurilor încredințate de școală;

·         răspunde de întocmirea, completarea, actualizarea, evidența, utilizarea, păstrarea, utilizarea și predarea la secretariatul unității sau la comisia de selecție și arhivare a documentelor școlare

·         furnizează compartimentelor de specialitate, responsabililor pe domenii, conducerii școlii și reprezentanților ISJ Buzău informații, date statistice sau documente ce țin de competența sa și întocmește/prezintă informările sau rapoartele solicitate

·         ducerea la îndeplinire a tuturor sarcinilor stabilite prin hotărâri ale Consiliului de administrație, decizii ale directorului sau prin hotărâri luate de către Consiliul profesoral, care devin obligatorii, fără altă formalitate, de la data comunicării actului de autoritate (ale cărui efecte se pot suspenda doar în situațiile în care acestea sunt contestate de cadrul didactic în cauză).

III.         Răspunderea disciplinară

Neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor în mod necorespunzător atrage după sine diminuarea calificativului și/sau sancționarea disciplinară, conform prevederilor legii.


Prezenta fişǎ devine, la data semnǎrii de cǎtre angajat, anexǎ la contractual individual de muncǎ și produce efectele corespunzătoare.




Director,


GROSU AURA


Semnătura titularului de luare la cunoștinţă :

Data………………………….








duminică, 26 februarie 2017

ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN CLASA PREGĂTITOARE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017 - 2018

DESCRIEREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Tipul unității: Unitate de învățământ de stat


Adresa: Comuna Rușețu, Județul Buzău,
             Str. 1 Decembrie 1918, Nr 10
             Cod Poștal 127520

Contact:     Tel / Fax +4 0238 733178
                      E-mail: scoalarusetu@yahoo.com

Pentru anul școlar 2017 - 2018 unitatea noastră are aprobată în Proiectul Planului de Încadrare  o singură clasă pregătitoare. 
   Clasa pregătitoare va funcționa într-o sală special amenajată după toate specificațiile ministerului de resort, în localul liceului la parter.













Circumscripția Școlară

Copiii  aflați pe raza comunei Rușețu
(satele Rușețu și Sergent Ionel Ștefan)

PENTRU COPIII DIN SATUL 
SERGENT IONEL ȘTEFAN 
EXISTĂ

MICROBUZ DE TRANSPORT ȘCOLAR